Pages

Wednesday 10 March 2010

În ţara lui Ginghis Han



Călătoria mea a început în vara anului 2009 şi s-a încheiat în luna decembrie a aceluiași an. Ruta călătoriei a fost Bucureşti – Moscova – Irkutsk – Ulaanbaatar – Beijing – Moscova – Chişinău - Bucureşti. Am plecat pentru un schimb de experiența cu o universitate din Mongolia. Misiunea mea era să predau niscai cunoștințe de arhitectură unor studenţi de la un colegiu din Ulaanbaatar.

Iată frânturi din povestea mea:

15 august – Bucureşti
- Ar trebui să ajung în Mongolia pe 1 septembrie şi nu am viză. Consulatul Mongoliei e în vacanţă din iunie până în septembrie iar eu m-am hotărât să plec acum câteva zile. Se pare că singura variantă este să-mi iau viza din Rusia. Asta e, deocamdată mă pornesc fără viză.
- Nu reușesc să-mi cumpăr biletul Moscova - Irkutsk de pe net. „CFR”-ul rusesc şi-a mărit la maxim securitatea. Anul trecut cumpăram fără probleme de pe site cu cardul din Romania. Am sunat la banca mea, am sunat şi la operatorul de transferuri din Rusia… Nu se poate. S-ar putea să nu mai găsesc locuri, e în plin sezon, dar merg să-mi iau bilet până la Moscova măcar. Merg la gară cu o ora înainte să se închidă casa internațională pentru că nu sunt hotărâtă. Hotărât până la urmă...Sunt în mână cu primul bilet care mă apropie de ţintă.

16 august – 17 august Bucureşti - Suceava – Cernăuți - Kiev - Brensk - Moscova
- Mă trezesc, trebuie doar să-mi iau pachetul din frigider şi să fug la gară.
- 6.20,aștept trenul de la Sofia. Are întârziere așa că apuc să îmi iau un ziar românesc înainte de plecare. Urc în tren fără prea mari emoţii, simt că aş pleca acasă, oricum într-un loc cunoscut. Realizez că ultima oară m-am întors în ţară cu același tren anul trecut în toamnă.
- Sunt singură în compartiment, mă așez la o masă boierească de dimineața şi apoi la somn. Mă trezesc târziu, aproape de vamă. Procedura cu schimbatul șinelor durează ceva timp, eu însă sunt veselă şi răbdătoare pentru că am dormit bine.
- Însoțitoarele de tren sunt drăguţe, una e chiar bună de-a binelea, cu trup de Marilyn Monroe, o cheamă Veronica, încât tresar de fiecare dată când o strigă colega ei sau când o tachinează cu poftă vameşii.
- La Cernăuți urcă 3 bărbaţi, muncitori la un drum care se construiește între 2 sate în Carpați. Călătoresc înspre casele lor pentru petrecerea concediului, sunt veseli şi îşi ocupă timpul cu integrame şi crossword-uri. Când şi-au făcut loc în compartiment, deja mă gândeam resemnată la mirosul de picioare şi transpiraţie pe care ar trebuie să-l suport. Dar nu a fost aşa, erau oameni curaţi şi de bun simt. Schimb cu ei câteva vorbe. Vorbesc un dialect ucrainesc corcit cu rusa, înțeleg însă aproape tot ce zic. Au coborât înainte de granița cu Rusia, unde nevestele şi copiii îi asteptau cu nerăbdare.

17 august Moscova
- Ajung târziu la hostelul la care făcusem rezervare dar sunt cu gândul la biletul spre Irkutsk pe care nu-l am. Hostelul e în centru Moscovei şi e acceptabil (Suharevka Hostel). Recepționista e din Ulan Ude, adică e buryata, un fel de mongoli care trăiesc în Rusia şi au o republică a lor. Foarte amabilă, îmi dă sfaturi vizavi de trenuri. Verific pe net, mai sunt 2 locuri, sunt norocoasă!! Biletul costa aproximativ 90 euro la Plaţkart (vagon de dormit comun) şi 220 euro la Kupe (compartiment de 4 persoane). Aleg varianta ieftină dar nu o recomand celor care nu vorbesc limba, deşi poate fi o aventură. Fug la gara să-mi iau bilet, e târziu şi ar fi bine să mai prind metroul. Merg la un ghișeu, dau paşaportul, îmi eliberează biletul, însă când îi întind cardul mi-l refuza şi mă direcţionează înspre un aparat. Mă duc la aparat, completez şi numai bine că se termina hârtia de printare. What the ***k! Ultima şansă: administratorul. Foarte receptivă, vine cu mine la alt aparat, îmi reintroduce datele, însă durează mult pentru că are unghii lungi şi nu îi răspunde touch screen-ul. În sfârșit, iese biletul, îl am în mana, îl ascund bine şi fuguța înapoi să nu pierd metroul, e aproape 1. În Moscova, metroul circula de la 5 dimineața pana la 1 noaptea. De fapt, la 1 pleacă de la capetele de linie. În orele de vârf trenurile vin la un minut, spre seara cam la 5 min, nu am stat niciodată mai mult. Este cea mai eficienta metoda de deplasare în Moscova. La suprafaţa ambuteiajele sunt în vogă.
- Noaptea intru în vorbă cu alți turiști , italieni, australieni, nemți, austrieci, norvegieni, e plin hostelul Sucharevka. E şi un chinez supărat, dar are de ce, şi-a pierdut pașaportul, i s-a descusut geaca de ploaie după spălat…Uff…

18 august Moscova
- Primesc un mail de la Deric, ambasadorul Couch Surfing în Rusia, deşi el este originar din Filipine. Mă invită la o întâlnire CS la Goblin, pub situat în buricul Moscovei, lângă piața Roșie. Merg pe o stradă cosmopolită unde găseşti înşiruite vitrine Chloe, Dior, Vuitton, Chanel. Ajung la destinație, un fel de La motoare cu scaune ready made din diverse obiecte casnice sovietice. Îmi place atmosfera şi designul e de apreciat. Se adunaseră vreo 50 de surferi din toată lumea. Cu excepţia a două franțuzoaice abia sosite din India după un an de călătorie, la masa la care m-am aşezat majoritatea erau moscoviți. Îl întâlnesc şi pe Deric proaspăt sosit din Coreea de Nord cu impresii din ţara interzisă. Mă încing într-o discuție despre artă cu Yurii care lucrează la un centru de artă contemporană şi dintr-o dată începe o ploaie torențială, surprinzătoare ca şi Rusia. Exact senzaţia că-ţi aruncă cineva o găleată cu apă în cap. Fugim la adăpost şi „ne instalăm” la o masă de fotbal... Primul meu meci de fotbal de masă, nici nu ştiu dacă are alt nume. Se mai potoleşte ploaia şi fug spre hostel.
- Am tot citit în memorii de călătorie despre Moscova că ar fi extrem de scumpă. Ei bine, nu este chiar așa. Am dat 15 lei pe o limonadă la Goblin şi anul trecut am mâncat bine cu echivalentul a 25 lei la 200 de metri de Piața Roșie. Ce-i drept aveau meniu doar în rusă, dar dacă mergi la supermarket gen Billa dai mai puțin decât ai da la noi. Chiria şi hotelurile sunt într-adevăr foarte scumpe.

19 august Moscova
- Mai am o zi pană la plecare, îmi fac provizii, supe instant, fructe, legume, conserve, am 4 zile de mers.
- Merg în vizita la biroul cu care am colaborat anul trecut. Biroul s-a micșorat, seful s-a schimbat, oameni sunt mai puţini, atmosfera mai încordată. Bem un ceai cu prăjitura pe care am adus-o, dar parcă suntem pe altă frecvenţă. În Rusia se merge cu o prăjitura sau cu un tort cam întotdeuna când mergi în vizită.
- Moscova mă obosește, o singura vizită la Kazanskii Vokzal m-a sleit de energie. Piața celor 3 gări e infernul moscovit al derutării şi aglomerației.
- Seara mă întâlnesc cu Vladimir, arhitect restaurator. Îmi arată din mașină Moscova nocturnă şi-mi spune că vrea să vină în Romania la schi. Nu l-am încurajat…

20 august -24 august Moscova - Omsk - Novosibirk - Krasnozarsk – Irkutsk (trenul № 082И)
- Mă trezesc mai de dimineața ca să verific dacă am totul împachetat. De asta data am emoții şi resimt un nod în gât, căci destinaţia îmi este total necunoscută. Mă confrunt din nou cu aceeaşi problemă de a nu putea cumpăra biletul Irkutsk - Ulaanbaatar din Moscova. Mă liniștesc însa că totul va fi bine.
- Ajung la tren mai devreme ca să-mi aranjez bagajul. Am noroc: călătoresc cu 3 tineri neastâmpărați! Ei merg până la Ulan-Ude. Symson’s generation, doi băieţi şi o fată. Au 22- 23 de ani şi sunt pasionați de reconstrucția armurilor medievale din Dortmund. Unul dintre băieţi este student la arhitectură şi are viziuni utopice. Băieţii se antrenează zilnic, își construiesc singuri armura şi săbiile şi trăiesc în corturi de epocă atunci când sunt la festivaluri de profil. Acum se întorc de la un festival dar nu au echipamentul la ei. Armura au trimis-o prin colet. Mă simt bine în compania lor. Dumnealor îşi întreţin moralul cu vodca. Igor Petrovici, unul din cei doi „vecini” recită melancolic frânturi din Pușkin. Valentina, nevasta lui îl bate ca pe un copil mic când Igor Petrovici se întinde prea mult la băutură cu ostaşii. El se supune dar uită repede şi iar intră în bucluc. Oricum, se poate că Valentina îl hrănește bine de este aşa ascultător.
- Drumul e lung dar legănatul trenului e liniştitor.



24 august – 27 august Irkutsk
- Am ajuns în Irkutsk, şi urmează să-mi iau viza. Doamna consul e foarte drăguță, iar procedura durează o zi beneficiind de reducere pentru viza de student.
- Când să-mi cumpăr biletul am dat peste un cuplu din Norvegia pe care l-am cunoscut la hostelul din Moscova. Ce mică-i lumea! Ei se pregăteau să meargă la Lystvianka, stațiune pe malul Baikalului unde vroiam şi eu să ajung, aşa că călătorim împreună. Lystvianka e cel mai apropiat loc de Irkutsk de unde se poate vedea Baikalul, e doar o mică frântură din peisajul magnific ce înconjoară cel mai adânc lac din lume. A trebuit să urcăm pe ploaie câteva ore ca să avem o mai bună perspectivă. Baikalul e ca o mică mare, dar cu cea mai mare rezervă de apă dulce din lume. Mă întorc în Irkutsk spre seara.
- Pe ruta Irkutsk - Ulaanbaator biletele pentru anumite trenuri nu se pot lua decât din Irkursk, nu din Moscova. Există o linie locală. Mă costă de 2 ori mai ieftin dacă iau bilet pană la vamă într-un vagon normal şi de la vamă mă mut în vagonul internaţional.



27 august – 29 august Irkutsk – Ulan Ude – Naushki – Suhbaatar – Dakhar – Ulanbaator
- Ajungem la Naushki, unde cobor pentru a mă muta în vagonul internaţional. Trenul stă în vamă vreo 5 ore, nu pot să înţeleg de ce stă atât de mult, rămân doar două vagoane care vor merge în Mongolia. Hoinăresc cu alţi călători prin orășel. Căldură tare uscăcioasă şi atmosferă de pustietate în jur.
- Mongoliaaaa. Trecem vama. Încalc prima lege pe teritoriu mongol, fotografiind o clădire colorată în vamă.



30 august Ulaanbaatar
- În gară mă aşteaptă Oyun. Am comunicat cu ea doar prin mail şi după nume eram convinsă că e bărbat. Mă întâmpină însă o femeie subţirică şi cam dezorientată, profesoară de engleză, delegată să-mi facă „introducerea”. A venit însoţită de fiul ei şi mă conduc la apartamentul unde urmează să mă instalez. Stabilim o întâlnire pentru mai târziu şi sunt lăsată singură.
- Lenevesc pană târziu. După, mă avânt nerăbdătoare să explorez orașul. Strada principală e de abia turnată şi e încă pietonală, bordată cu multe construcții în stil sovietic, altele eclectice. Ulaanbaatar e un oraş construit în fond de ruşi şi dezvoltat ulterior cam alandala. Ajung într-un magazin de suveniruri, le studiez, sunt multe chestii faine şi utile chiar! Am fost extrem de dezamăgită când am vrut să iau un suvenir din Romania ca să-l aduc aici şi nu prea am avut de unde alege; prea multe lucruri fără gust făcute doar aşa, ca să fie. Mă sună Oyun, care mi-a adus un ceainic şi reşou, aşa că mă întorc pentru a le lua în primire. Asta e, continuu explorarea altă dată. Sunt foarte grijulii cu mine cei de la universitate.
- Merg să mănânc cu Oyun la un fel de bodega. Ea comandă buuz, eu o supă şi salată de varză. Încă nu încerc noutăți culinare. Beau doar suutei tsai pentru prima dată. Ulterior va deveni băutura de bază la prânz.

31 august Ulaanbaatar
- Observ că sunt singura roșcată pe care o poţi zări la orizont. Nici măcar vopsite nu am văzut… Sunt ca un felinar şi prin urmare mă simt urmărită de multe priviri pe stradă. Sper să mă obișnuiesc cât mai curând.
- Oamenii de aici nu au nici o jenă să se atingă şi să dea unul peste altul pe stradă. Am impresia că de fapt ei nici nu prea se uită pe unde merg. Mă stresează un pic atâta contact fizic. Chiar şi Oyun intră în mine când mergem pe strada. Încerc s-o evit dar nu reușesc. E clar că distanţa de intimitate e diferită aici. Mă simt cumva agresată dar oamenii n-au nici o treabă. De altfel şi mașinile circulă la fel, nu se uita după pietoni, dau peste ei, chiar şi atunci când nu au prioritate. E o adevărată aventură să treci strada chiar şi pe la trecerea de pietoni. Beware the car!
- Merg pentru prima dată la universitate, unde îmi cunosc câţiva colegi şi directoarea catedrei. Sunt simpatici. Mă servesc cu ceai instant din granule, deşi aş fi preferat mai degrabă ceaiul tradiţional cu sare decât atâta zahăr.
- Am intrat azi într-o banca să schimb bani. Banca arăta ca un magazin de cartier. Cei drept era la mine în cartier, care e la 5 minute de centru. Eh, dar pe lângă înfățișare mirosul era de milioane, miros de untură de oaie. După ce am fost la piața, aveam impresia că şi eu miros a oaie. Cred că o să intre în firea lucrurilor acest miros.







1 septembrie
- Prima zi de şcoală. Sunt prezentată în faţa mulţimii, primesc flori, se aplaudă. Mă simt ca la școală când eram mică şi se făceau ceremonii fastuoase cu speech-uri, dansuri, cântece şi sunatul clopoțelului. Fac cunoştinţă cu ceilalţi colegi şi cu studenții.

2 septembrie
- M-am apucat de devorat foiţe de alge pentru sushi. Zilele trecute luam foite mici, de azi am trecut la pachetul mare cu 10 bucăţi şi foaie mărimea A5. Sunt delicioase, le mănânc goale cu tarag, un fel de iaurt foarte gras şi bun. Meniul va suferi modificări majore; explorez piaţa şi sunt entuziasmată să descopăr chestii noi.
- Astăzi am avut primele ore de predat. Se pare că am captat atenția studenților dar am fost nevoită să apelez la un traducător. Am fost chemată aici ca să predau în engleză, dar până şi profa de engleza nu înțelege unele cuvinte de specialitate. Asta e, o să ne maimuțărim; un pic de rusă, un pic de engleză, mai dam din mâini şi din picioare, desenam - că doar suntem artiști. Sunt atâtea căi de comunicare. Am învățat câteva cuvinte în mongolă.
- La amiază mănânc în aceeași bodegă unde am fost şi prima oară. Merg acolo pentru că buuz-ul e bun şi e o fată care știe rusă chiar bine, nu doar mormăie.
- Lucrez până târziu pentru a-mi organiza programul de predare.

3 septembrie
- Am aflat de ce e așa frig în Ulaanbaatar chiar şi când e soare: se afla la 1300 m altitudine! Faţa de Bucureşti, care e doar la 100 m, e ceva diferenţa.

5 Septembrie
- Astăzi e programat să mergem la picnic la Terelj cu colegii de catedră ca să ne cunoaştem mai bine. Apar la 9 jumătate, aşa cum ne-am înţeles, în faţa scolii şi nu văd pe nimeni. Trebuia să mi se zică că mongolii nu sunt oameni punctuali. Se aduna pe la 11 şi mergem la cumpărături. Părăsim oraşul abia pe la orele 12. Mergem pe niște drumuri șchioape dar șoferul apasă cu încredere pe accelerație. Are o Toyota de vreo 15 ani. Mulți îşi iau mașini la mâna a doua din Japonia. Volanul este pe dreapta, încât mă trezesc de câteva ori cu tendința de a-i face observație colegului de lângă şofer să fie atent la drum.
- Sunt vrăjita de peisaj. Cerul asta este chiar cel mai albastru din cate am văzut eu. Nu degeaba se zice că Mongolia e ţara cerului albastru. Un râuleț colea, o iurtă singuratecă, o mică herghelie, capre, oi, iaci, mă rog, populația majoritară a Mongoliei. Cică fiecărui cetățean îi revin vreo 13 cai, ca să nu mai menţionez alte animale.













26 Septembrie
Pim e o studentă nostalgică de 30 de ani care arată de 20 si e din Tailanda, vorbeşte engleză de sparge străchini, trebuie să stai cu urechile bine ciulite ca să potriveşti ce zice, intonaţia si accentul pe silabee lipseşte cu desăvârşire, pe lângâ multe sunete care nu seamană cu o limbă cunoscută mie. Toţi colegii mei evită să vorbească cu Pim la telefon, îi trimit mesaje ca să nu se creeze confuzii. Eu însă m-am obisnuit cu ea şi am început să-i descifrez limbajul, Pim cea zâmbăreaţă care nu văzuse iarna in viaţa ei şi care a îndurat frigul până în decembrie şi ca să vadă cum arată zăpada.
În weekend, eu cu Pim am pornit spre Kharkorin, vechea capitală a lui Ginghis Han. 
Ne-am trezit dimineata, am mers la la autogară, autobusul pleacă mai târziu decăt ştiam noi de pe net. E un tip care ne dă un numărul soţiei sale care ne va astepta la destinaţie pentru cazare, preţul e bun şi nu mai avem bătaia asta de cap când ajungem. Drumul până la Kharkorin a fost mai tare ca călăritul de cai, autobusul a mers pe drum cam o oră dupa care nu a mers decat pe maidane vreo 4 ore si ma intrebam de unde stie drumul prin pustietatea asta. Am stat în spate şi ne-am distrat copios că săream de pe scaun până la un hop cand ne-am lovit de tavanul autobusului cu capul.
Prima noapte în iurta se face frig ca noi nu am picat rupte si nu am mai pus nimic pe foc dupa ce am adormit, am mai lasat si acoperirea iurtei deschisa. Spre dimineata ma trezesc de frig, ma invelesc bine şi mai trag un pic de somn, Pim nu e in iurta. Aflu dimineata ca nu a putut dormi aproape deloc si a facut turul iurtei toata noapte. Ma amuza vaicareala ei dar hotaram sa intretinem focul a doua noapte din ora in ora cu schimbul.
Valea Orhon, vale vulcanică, mergem pana la o cascada azi ca sa calarim si sa mancam la o familie de nomazi!!! Calul meu e sprinten, am avut parte de un cal obosit alta data dar acesta chiar alearga si ma asculta. Seara participam la demontarea unei iurte. A fost o zi minunata, ne intoarcem pe intunerit si soferul greseste drumul de cateva ori, drumul, vorba vine, drum nu exista, doar o directie intuita cred. Zaresc din masina o gasca de rusi care pescuiesc intr-un rau, sunt foarte veseli desi afara e frig, formula nu e greu de intuit. Mongolii nu mananca peste in general desi au lacuri mari cu peste (Hovsgol), am auzit ca e in traditia budista un precept comform caruia nu se mananca ce traieste sub nivelul pamantului...






Îmi vine „geniala” idee să găzduiesc Couch Surferi. Am un apartament imens cu 2 camere, din care una o folosesc ca dressing, aşa că în curând va deveni camera de oaspeţi.
Înfiez o pisicuţă de la Piața Neagră. Ştiu că urmează să plec într-o lună dar nu-l pot lăsa în stradă şi am un suflet să mă aştepte acasă. Am să-i găsesc o altă casă înainte să plec.
De la primul oaspete, cheful de a scrie notițe de călătorie tinde spre zero. Când trăiești intens, prins fiind de vârtejul evenimentelor, numai la scris nu te gândești.
Pană la plecarea mea mi-au trecut mulți oaspeți prin apartament: un cipriot, 2 polonezi, un rus, un australian, 3 francezi, 4 germani, o thailandeză şi câţiva localnici. Pe unii dintre aceştia i-am găzduit, alţii doar au ospătat şi petrecut. Casa mi-a fost deschisă pentru toată lumea, o oază de căldură internaţională în friguroasa Mongolie. Am împărtăşit experiențe, informații despre călătorii, muzica, filme, am gătit împreună. Minunat. Majoritatea călătorilor veneau dinspre Rusia, îndreptându-se spre China, unii străbăteau drumul invers. Am primit foarte multe mailuri de la călători, pe unii am fost in situaţia să-i refuz,  UB este un punct de oprire pentru cei care vin pe ruta transsiberianului şi merg spre Beijing, e foarte aglomerat din iunie până în septembrie dar eu am tot avut oaspeţi rătăciţi în Mongolia până la plecarea mea în noiembrie. Au mai avut şi norocul să fie şi din ţări calde aşa că frigul ia mânat spre sud.
Pisicul meu a ajuns la șefa de catedră, e iubit şi îngrijit. Ea e extrem de încântată de felina jucăuşă. În Mongolia animalele nu prea au rol de pet ca la noi. Acolo câinele păzește iurta iar pisica prinde șoareci.
Eu mi-am petrecut majoritatea timpului în capitală dar lucrurile care merită cu adevărat nu se află aici. Mongolia e o destinație preferată de iubitorii de aventură şi activităţi în aer liber. Am avut programare pentru un tur in deşertul Gobi dar nu am putut merge din cauza isteriei cauzate de gripa aviara.



Lucruri de făcut:
- Să călăreşti pe câmpuri, trecând prin ape, urcând dealuri.
- Să mergi la un concert de muzică tradiţională. Instrumentul tradițional este morin khur, un fel de violoncel cu două corzi şi cap de cal. O altă specialitate muzicală este khoomei, o cântare rezultată din sunetele scoase de laringe.
- Să fii găzduit de o familie nomadă.
- Să mănânci mâncarea tradiţională a nomazilor, evident carnea e prezentă în proporţii mari.
- Să mergi în deşertul Gobi (din păcate eu nu am ajuns din cauza isteriei care a început din cauza gripei porcine).
- Să mergi într-un club de noapte în Ulaanbaatar. Viaţa de noapte efervescentă. Preferabil e să mergi cu localnicii pentru o experiență autentică.

Bani:
- E bine să ai tot timpul monedă naţională: tugrik. Dolarii mai vechi de 1996 sunt schimbați cu greu, în special în afara capitalei. Am fost în această situaţie în provincie. 1 Euro e în jur de 2000 de tugrik. 1 dolar e în jur de 1500 de tugrik. Cardurile nu sunt foarte populare. Se găsesc bancomate, dar vânzători care să accepte plata cu cardul mai puţini, aşa că asigură-te cu suficienţi bani lichizi.

Cazare:
- În Ulaanbaatar sunt multe hosteluri şi guesthouse accesibile.
- Dar şi hoteluri de 5 stele.
- În afara capitalei, cazarea se face preponderent în iurte, există multe camping-uri turistice.

Mâncare:
- UB este plin de restaurante de toate naţionalităţile, chiar şi pentru vegetarieni.
- În afara capitalei nu vei găsi decât carne, paste şi lactate aşa că dacă ai o dietă specială trebuie să îţi aduci mâncarea cu tine. Fructele sunt o raritate. Cei care trăiesc izolat se bucură dacă primesc fructe şi dulciuri pentru copii.
- Restaurante mici cu mâncare locală în care nu intră turiștii din cauza barierei lingvistice pot avea mâncare mai bună decât cele destinate turiştilor. O masă îndestulătoare ajunge la maxim 3 euro.
- Mongolian barbecue, care e foarte popular în SUA, se găseşte şi în UB, dar de fapt originea nu e mongolă. Pe o plită imensă circulară se pun ingrediente crude alese de la un bufet de zarzavaturi, carne, legume. Restaurantul e din categoria “mănânci cât poţi”. Merită încercat, costă în jur de 6-7 Euro.

Transport:
- Din Europa sunt zboruri directe doar din Berlin. Cu escală se poate ajunge uşor prin Beijing sau prin Moscova.
- În Ulaanbaatar taxiul este varianta cea mai bună şi cea mai ieftină (500 de tugrik per km) dar trebuie să ştii să zici unde vrei să ajungi. Orice şofer poate fi oprit în UB, probabil există şi o firmă de profil dar eu sincer n-am văzut nici o maşină care să semene a taxi în accepţiune europeană cât am stat acolo. Autobusele sunt de obicei aglomerate, dar pot fi încercate în afara orelor de vârf. Minibusurile nu sunt recomandate deloc pentru străini, şoferii sunt foarte bădărani şi înghesuie oameni în maşină până la refuz.
- Pentru a explora împrejurimile autobusul este unica variantă. Infrastructura feroviară e slab dezvoltată, există o singură linie de tren care uneşte nordul cu sudul, adică Rusia cu China. Există şi curse interne de avion către Moron şi Khovd în vestul ţării.


Cumpărături:
- Preţurile de supermarket sunt aproximativ ca la noi, cu multe produse din China, Rusia, Ucraina, Polonia, Korea şi Germania.
- Carnea este extrem de ieftină în comparație cu fructele şi legumele care sunt în mare parte importate.
- Haine de caşmir ieftine se găsesc direct la magazine deschise de producători în incinta fabricilor.
- Suveniruri variate şi la preţuri rezonabile sunt de gasit în Magazinul Central de Stat din Ulaanbaatar la ultimul etaj.

Siguranţa:
- În Ulaanbaatar furtul lucrurilor este o chestiune la ordinea zilei mai ales în locurile aglomerate şi în Narantuul (Piaţa Neagră)
- Furtul din apartamente e iarăși foarte comun, așa ca fii sigur ca ai închis toate geamurile când ieși din casă. Eu aveam gratii la toate geamurile deşi eram la etajul 1 şi am observat ca oamenii își fac gratii pana la etajul 3… Probabil ca sunt ninja hoţii.
- Dacă iei un cal pe mai multe zile ai grija să nu rămâi pedestraş.
- Oamenii în general nu sunt agresivi decât dacă sunt beţi.

Filme de văzut:
- The Story Of The Weeping Camel, un documentar emoţionant despre o cămilă care nu îşi acceptă puiul după o naştere dificilă. L-am văzut la festivalul Anonimul in urmă cu câţiva ani şi l-am asociat imediat cu Mongolia.
- Urga, povestea lui Michalkov, un rus rătăcit prin stepele pustii ale Mongoliei.
- The Cave of the Zellow Dog, povestea unei familii nomade.
- Mongol, fragmente din viaţa lui Temuugin, cel ce avea să devină Ginghis Han.

Diverse:
- Ginghis Han este brandul naţional. Exista vreo 5 mărci de vodcă cu acest nume şi multe altele. Nu îl vorbi de rău pentru că este o persoană divinizată chiar dacă a fost un cuceritor sângeros.
- Dacă ai călcat sau ai atins din greşeala piciorul altcuiva dă imediat mâna cu persoana respectivă, altfel ei cred că vă veţi certa.
- Oamenii se vizitează unii pe alţii fără a se anunţa în prealabil, nu e considerat nepoliticos. Personal am fost un pic deranjată la început dar am acceptat obiceiul până la urmă.
- Dacă ţi se oferă de băut e nepoliticos să refuzi, trebui să iei şi să duci paharul la gură ca şi când ai bea şi să întorci recipientul celui care ţi l-a înmânat.
- E normal să bea toată lumea din aceeaşi sticlă sau pahar. Dacă ai preocupări vizavi de igienă, ţine-ţi sticlă din care bei mai ascunsă.
- Nu arăta cu degetul către oameni, ei consideră că le aduce ghinion. În schimb, arată cu toată mana. Mie mi-a luat ceva să mă obişnuiesc mai ales că gestul e comun atunci când predai şi nu aveam cum să reţin toate numele.
- Oamenii se respectă dacă stau jos, adică total opus societăţii vestice unde se consideră respectuos să stai în picioare.

Când să mergi:
- Iunie – septembrie e sezonul de vârf. Septembrie şi octombrie sunt perfecte pentru Gobi că nu e arşiţă. Mongolia poate fi vizitată şi în afara sezonului dacă rezişti frigului nemilos. Eu am prins -17 de grade la început de noiembrie.

Viză:
Românii pot obţine viza de la Consulatul Onorific al Mongoliei la Bucureşti
Adresa: Splaiul Unirii nr. 39, bl. M12, sc. B, ap. 58, sector 3
Telefon: Tel/Fax 021.322.81.15
Orar: L-V: 9-17


Sper că povestirea mea v-a făcut curioşi să explorați o ţara a Asiei în care tradiţia autentică a supravieţuit pe alocuri turismului invaziv. O ţara în care veţi întâlni oameni calzi şi cu adevărat ospitalieri.

12 comments:

  1. Formidabila si calatoria si postul... chiar daca Mongolia nu e in fruntea listei mele de preocupari, e formidabil sa afli despre oameni, cum e cazul tau, care au indraznit sa calce pe acolo... Felicitari!

    ReplyDelete
  2. Ma bucur ca ti-a placut. Nici la mine nu a fost in lista de frunte dar a fost minunat. :)

    ReplyDelete
  3. Ce frumoos! Vreau si eu pe acolo...mai am de asteptat :(

    ReplyDelete
  4. Foarte frumos ce ai scris. Ar trebui sa scrii mai des.

    ReplyDelete
  5. Multumesc, o sa mai scriu dar trebuie si sa ma misc ca sa scriu...
    Vizavi de calatoria ta la Beijing, am retrait momentele cand am citit impresiile tale. :)

    ReplyDelete
  6. Mi-a placut povestirea ta si m-a facut curios nevoie mare, mi-ar place sa ajung pe acolo mai ales ca as avea ocazia sa vad o "bucatica" din rusia pe care consider ca ar trebui vazuta, macar in linii mari, dar am o intrebare referitor la costul drumului

    ReplyDelete
  7. Ce anume vizavi de costul drumului? Eu am scris aproximativ pretul biletelor pe ruta Moscova-Irkutsk si Irkutsk-Ulan Bator. La calatoria pe tren se mai adauga si mancarea pe o saptamana. :)

    ReplyDelete
  8. E minunat ce ai reusit, mi se pare o destinatie superexotica si destul de greu de ajuns.
    Mi-a placut mult stilul tau de scris, sunt sigura ca te-ai descurca sa scrii ghiduri turistice.
    Cand treci prin Grecia, te trimit la un prieten care scrie pentru BBC, un tip senzational, care locuieste pe un vas.

    ReplyDelete
  9. Vreau sa ajung in atatea locuri, si Grecia e pe lista de top. :)

    ReplyDelete
  10. Ma bucur ca ai reusit sa retraiesti momente de la Beijing prin ceea ce am scris eu. Imi pare bine ca te-am cunoscut in seara asta, insa imi pare rau ca timpul nu ne-a permis sa stam mai mult de vorba. Imi doresc sa ajung candva in Mongolia.

    ReplyDelete
  11. Fain ....imi place sa merg cu trenul si mie e mai lung timpul decit cu avionul si cred ca mai ieftin chiar daca te costa in plus mincarea pe zilele respective ......Adevarul e ca nu te-ai dus chiar la nimereala din moment ce te-a asteptat acea profa de engleza, si aveai apartamentul asigurat......Apropo...cit costa o ora de calarie ? (cred ca pt tariful de o ora din Romania acolo calaresti o zi)....Vreau si eu in Mongolia ,cine mai merge ?Veronica as vrea sa mai intreb citeceva ce nu am gasit printre istorisirile tale .Las mai jos adresa de email, scrieti-mi la clau686868@yahoo.com

    ReplyDelete
  12. gasesti mai multe in interviul de pe pagina lui cezar: http://imperatortravel.blogspot.com/search/label/Mongolia
    Intreaba-ma aici ce mai vrei sa stii si daca stiu o sa iti raspund cu placere.

    ReplyDelete