Despre oameni si locuri frumoase in Crimea

   Am vazut cateva imagini din Crimea pe net in 2007 si mi-am propus sa ajung acolo in vara aceluiasi an.  

   Zis si facut. Nu m-am gandit ca o sa plec singura, am vorbit cu mai multi prieteni entuziasmati de idee, dar cand venea vorba sa mergem se amana pe saptamana viitoare. Asa ca intr-o zi am mers la gara si mi-am luat un bilet cu destinatia Simferopol si am zic ca din capitala ma voi decurca eu cumva. Am plecat fara un plan anume, fara harta, doar cu setea de locuri si oameni noi.

   La Simferopol m-a intalnit Alex, gazda gasita pe Hospitality Club. Eu un pic neincrezatoare, fiind la prima experienta de genul asta. Vorbisem de fapt cu vara lui (am zis sa incep cu fete) dar ea era plecata la Moscova si l-a delegat pe el sa ma intalneasca.

   Alex era un tip la vreo 50 de ani cu o inteligenta ascutita care te provoaca cu fraze parca aruncate in vant dar cu o directie precisa, o persoana impresionanta si o gazda minunata, mi-a dat un brat de ghiduri si idei despre ce ar merita sa vad. 

Ce am vazut
   In Simferol nu sunt prea multe de vazut. Cateva muzee pe care nu le-am vizitat si o constructie a scitilor. Sapaturile arheologice arata ca pe locul orasului contemporat s-a aflat un oras scit. E interesanta ca pozitie, se afla pe o culme, interiorul e pictat cu grafiti, nu e supravegheata. Se stie foarte putin despre sciti si traditiile lor, aceasta constructie de piatra e o marturie pretioasa.

Constructie scita.

   A doua zi  am mers la Evpatoria, o statiune turistica destul de aglomerata. Am mers acolo cu Alex pentru a manca la un restaurant karaim (o sa scriu mai tarziu despre karaimi) si a vedea cateva constructii: un lacas de cult al karaimilor (kenesa), o moschee si o imensa catedrala ortodoxa imbracata in mozaic.

Interiorul unei kenesa.

   Am plecat din nou la drum, de data asta spre Gurzuf, o statiunea turistica anosta dar vorbisem cu un tip sa facem o tura pe Au Dag (Muntele Ursului) - un munte inpadurit care iese direct din mare si ofera o priveliste incantatoare. 

Marea de pe Au-Dag.

   Am trecut si prin vestita tabara de copii Artek, mi-a placut foarte mult atmosfera si curatenia de acolo, am putut intra doar pentru ca amicul meu avea buletin de localnic, altfel nu se poate trece pe teritoriul complexului. http://www.artek.org/ Eu mi-as trimite copiii acolo. Pe vremea URSS acolo ajungeau doar copiii cu merite sau talente speciale sau cu relatii. Acum cred ca merge oricine plateste. 
   O colectie de poze facute la Artek. http://www.claudinedoury.com/en/portfolio_artek.htm

   Din Gurzuf am mers spre sud, la Alupka sa vad castelul grafului Vorontzov inaltat in sec. XIX pe malul Marii Negre. Palatul are o gradina parc englezeasca dupa moda vremii si multe terase cu vedere spre mare. Colectii de arta, sere, terase largi, gradini cu hatisuri, mozaicuri de inspiratie turceasca, asta era palatul lui Vorontzov.

Palatul lui Vorontzov.

   Dupa palat m-am oprit la funicular ca sa urc pe vestitul munte Ai Petri. Extrem de aglomerat, m-am strecurat intr-un grup de turisti ca sa nu astept o ora sau chiar si mai mult dupa bilet la telecabina. Cum am ajuns sus, un tip mi-a smuls aparatul de fotografiat din mana si mi-a pus o pasare pe cap, o  alta pe umar... Deja imi facea poze pana m-am dumirit eu...De sus panorama catre mare si imprejurimi e impresionanta dar din nou foarte aglomerat - maimute, pasari, ursi, camile (ce-o fi cautand alea pe acolo), magari pentru amuzamentul turistilor; bodegi unde poti manca mancare traditionala (nu recomand) si alte distratii usuratice. O babilonie de prost gust. Exista conflicte intre autoritati si cei care construiesc fara autorizatie aici.

Vedere de pe Ai Petri.

Centru de cercetare pe Ai Petri.

   M-am intors in Yalta spre seara. La augara intreb de un transport spre Simferopol. Asa am aflat ca exista o linie de troleibus care leaga Yalta de Simferopol. Da, da, o linie de 85 de kilometri, cei drept merge vreo 2 ore. Drumul trece prin muntii impaduriti. Carosabilul a fost contruita in timpul URSS cu destul de mult efort din cauza reliefului.

   In alta zi, am pornit spre Bahchisarai, vechea capitala a hanatului tatar din Crimea. Urma sa vad palatul hanului. Vine multa lume aici, palatul e viu colorat in stil islamic.

Palatul Bahchisarai.

   Apoi merg spre Chufut-Kale, pe drum ma opresc la manastirea Uspenii. Manastirea e spectaculoasa pentru ca e construita in stanca. Biserica are stalpii neuniform sculptari din piatra stancii. E o sarbatoare crestina. Dar  atmosfera e cumva macabra in jur, parca ar fi inmormantare.

Vedere de la manastire.

Casuta in piatra.

Manastirea in piatra

   Chufut-Kale (Cetatea evreiasca) e un oras fostificat cu locuinte pesteri. Ma plimb pe stradutele pietruite, ma opresc la o casa-muzeu-restautant a caraimilor. Atmosfera foarte relaxata aici, statea un baiat la soare pe o rogojina si ma poftea sa intru. Am intrat in casa in care erau expuse unelte castice si porturi traditionale, o mini expozitie. Cei din jur se purtau ca si cum ar fi la ei acasa si nu se sinchiseau de prezenta mea. Doar blondul sugubat vorbea cu mine. Il intreb de mancare, imi zice foarte binevoitor ca au si ei mancare, dar ma razgandesc si refuz, fetele indiferente ale celorlalti imi dadeau un semnal de ostilitate si nu mi-as fi dorit sa imi ramana in gat mancarea. Ii multumesc si plec in explorarea orasului. 

Intru intr-o pestera cu proprietati acustice, se aude divin un instrument de suflat, flaut parca. E un baiat care canta, are si CD-uri de vanzare langa el, il iau si-l studiez, observ un nume romanesc. Wow! Intru in vorba cu el, e roman dar nu e la fel de placut surprins ca mine de intalnire. El e in timpul jobului pana la urma...

Chufut Kale.

   Intr-o dintr-o pestera in alta, ma indepartez de zona intens circulata de turisti si mai intru in cateva pesteri, intr-una dintre ele ma intalnesc cu un sarpe maricel, stiu ca nu e veninos (m-am interesat de fauna locala) dar ma poate musca daca se simte in pericol sau daca are oau. Inghet in fata lui, nici el nu se misca, imi trece un fior cand ma gandesc la abilitatea sarpilor de a ataca si pielea lor umeda si alunecoasa de care nu poti scapa usor daca se incolatacesc. Dar daca il vad nemiscat de cateva secunde, deschid camera, ii fac cateva poze si apoi urc incetisor urmariindu-i miscarile. Pfiu, intalnirea serpeasca. 

Sarpele.

   Intr-una dintre pesteri vad niste desene naive. Dupa tematica seamana cu cele de la Lascaux. Dar nu prea cred ca sunt antice pentru ca nu sunt protejate cu nimic, e o pestera in care isi poate lasa oricine amprenta. Gasesc intr-un ghid poze cu desene care sunt din mileniu VI-III inaintea erei noastre. Nu stiu ce sa zic... O fi, n-o fi.

Pestera cu desene.

Desenele din pestera.

   Ma intersectez de cateva ori cu un cuplu, pana la urma facem cunostiinta, sunt polonezi, mai exploram impreuna imprejurimile si ne intoarcem impreuna in Bahchisai pe jos.

A doua zi planuiesc sa ajung la alte doua orase cu pesteri care nu sunt vizitate de turisti pentru ca nu sunt foarte accesibile.

Dimineata devreme pornesc la drum, trec din nou pe langa Chufut Kale, si ajung intr-un cimitir caraim parasit. Desi e ziua, e foarte intuneric din cauza copacilor inalti. Am participat la un concurs cu poza si de aceea e un pic cosmetizata. :)

Cimitirul caraimilor.

Karaimii din Crimea sunt o comunitate etnica de origine turco-tatara care e adesea confundata cu karaimii evrei, un grup religios care reprezinta o ramura a iudaismului care nu recunoaste decat Torah adica Vechiul Testament ca scriere sfanta, Talmud-ul si rabinii sunt considerate adaosuri ulterioare. Karaimii de descendenta turcica au aderat la Caraimismul Iudaic dar au alta origine etnica.
In prezent sunt in jur de 3000 de karaimi in toata lumea. Exista comunitati in Lituania din sec. XIII, Polonia si Crimea.


   Ajung la un drum forestier si merg dupa poteca, intalnesc un grup chefliu dar care nu ma agaseaza mult. Imi continuu drumul, imi dau seama ca nu sunt pe calea cea buna si ies din nou la drum, opresc niste padurari si imi arata marcajul. Dar degeaba ca iar ratacesc calea pentru ca nu e marcata. Dar nu imi pare rau, ajung in locuri minunate. De pe o coasta fara padure vad varful pe care il recunosc dupa poze si regasesc directia buna.

Poteca prin padure.

  In sfarsit la Tepe-Kermen. Dar pe unde urc? "Orasul" e inconjurat de pietroaie. Incerc de cateva ori sa-l escaladez dar fara succes. Intr-un sfarsit gasesc un traseu. Ajung un pic zgariata sus dar multumita de agrenalina incercata. Urc pe platou, ce frumos!
  Ma intalnesc cu o fata, singura si ea, sunt surprinsa! Neli e din Moscova, ii place sa urce pe munti si sa vada apusul si rasaritul. Sta fara frica pe marginea haului si priveste in jos. Imi place de ea, e spontana si degajata, are un soi de nonsalanta sfidatoare. Ma asez langa ea si privim apusul. Ma tarziu aud voci, sunt cei 2 polonezi care urca. Neli e ghid, ne duce la o bisecuta sculptata in piatra. si la alte cateva pesteri mai interesante. Coboram un nivel al orasului ca sa gasim o pestera adapostita pentru noapte. Polonezii se intorc in oras.

Tepe-Kermen.

Adapostul meu intr-o noapte.

  Dimineata plecam impreuna spre civilizatie. Orasul munte nu are nici o sursa de apa asa ca nu putem ramane mai mult. Se spune ca pana acum nu s-a gasit putul prin care cei din oras se aprovizionau cu apa. La Chufut Kale s-a gasit o fantana sapata in piatra cu scari in forma elicoidala.

Mergem la Simferopol impreuna, eu raman aici o zi, Neli pleaca spre nord. Ne dam intalnire peste o zi intr-o statie de autobus ca sa mergem spre muntii Demirji.

   O astept in statie in ziua cu pricina. Nu ne intalnim pentru ca nu reusim sa comunicam. Eu merg singura. Dorm langa o cabana. Urma sa aflu ca Neli a dormit si ea tot pe acolo dar nu stiam una de alta. 

   In zori de zi incep ascensiunea. Nu intalnesc pe nimeni. Ma opresc si citesc in ghidul meu. "Daca vedeti ca cerul  se innoreaza in timp ce urcati, coborati imediat. Demirji este un munte pe care ploua pe neasteptate chiar si in cea mai senina si frumoasa zi". Ma amuz de remarca. La un moment dat incept sa vina de dupa munte pernite pufoase de nori albi, imi trec pe langa nas, vin din ce in ce mai multi. Sunt cu capu'n nori. Ah, ce senzatie de neuitat. Dupa o vreme se intuneca de tot. Ma adapostesc sub o piatra si mai citesc din ghid, ploaia se lasa asteptata, dupa o jumatate de ora, pornesc din nou la drum. Pe creasta, vad 3 figuri de departe, vreau sa-i acolesc dar imi dau seama ca nu am cum, sunt pe platou. E un ghid pensionat si un cuplu tanar care au campat in apropiere. Le zic ca vreau sa ajung la cascada si imi da cateva indicatii ghidul. Ne luam ramas bun. Dar cand sa parasesc platoul si sa intru in padure vine apa peste mine, incepe brusc o ploaie rece si suparata. Improvizez din izopren un adapost pentru mine si rucsac, imi ingheata degetele. Ma gandesc ca nu au scris oamenii prostii in ghid. Dupa vreo jumatate de ora se opreste si merg mai departe.

Demirji.

   Dau de campingul unde stau cei pe care i-am intalnit (camping insemnand o poiana pentru corturi, cu izvor, fara alte utilitati, specific asta pentru ca unii s-ar astepta la un magazin sau la o toaleta :))), stau cu ei la un ceai, imi iau apa de la izvor. Am de mers 9 km prin padure, paralel cu marea dar fara sa o vad decat din cand in cand. Ajung la cascada pe inserat. Imi pregatesc culcusul. In aceasta tura nu am dormit nici o noapte in cort, doar in sac pe izopren pentru ca era cald.

O cascada.

Marea de pe munte.

   Dimineata am pornit din nou prin padure, destinatia Sudak. Am reusit sa iau legatura cu Neli. Merg sa ma intalnesc cu ea. Ma cheama pe o plaja izolata, unde nu se poate ajunge cu masina. 

De cateva zile nu dau bani pe transport, am ceva mancare uscata la pachet si cate o masa buna la popasuri. 

Ajung in Sudak si vizitez cetate genoveza din sec. . Se pare ca navigatorii genovezi au avut o fortificatie importanta aici.

Cetatea genoveza Sudak.

                            

   Ma intalnesc cu Neli, facem niste cumparaturi si mergem spre plaja de vis. 

   Petrec cateva zile cu oamenii marii, oameni care traiesc acolo anul imprejur, unii yoghini, hipioti, altii sunt shivaisti, fac prajituri bune (am nimerit la ziua lui Shiva), personaje care de care mai colorate.
   Imi pare rau ca nu am ajuns la Sevastopol, desi am in minte numai povestirile lui Tolstoi despre razboiul de la Sevastopol, am auzit numai de bine despre acest oras istoric. Langa Sevastopol se afla ruinile cetatii grecesti Hersones.


Oameni
   Crimea este cea mai pestrita zona a Ucrainei din punct de vedere al nationalitatilor care traiesc aici. Se spune ca sunt peste 100 de nationalitati care s-au amestecat de-a lungul istoriei. Predomina rusii fata de ucrainieni. Pe langa asta, majoritatea cetatenilor Federatiei Ruse prefera sa vina in Crimea la mare decat sa mearga pe plaja autohtoha la Sochi.
   Tatarii din Crimeea au o traditie care se observa in arhitectura locului. Dupa 1990, acestia au facut lotizari abuzive pretinzand proprietatea asupra terenurilor care le-au apartinut bunicilor si strabunicilor lor inainte de deportarea fortata de Stalin. E foarte hilara imaginea cu loturile lor, o impartire in dreptunghiuri regulate pe care mai rasare cate o bodega mica care sa marcheze posesia. Statul ii lasa in pace daca nu deranjeaza domenii de care au nevoie. Dar se ivesc des conflicte cand se intalneste fanatismul islamic al tatarilor cu dragostea de a pune mana pe ciomag a slavilor.


Mancare
E interesant sa incerci localurile cu specific tataresc si bucataria caraimilor. Nu mai stiu ce specialitati aveau dar imi amintesc ca am mancat ciorbe bune. Preturile erau un pic mai mici decat la noi.

Cum ajungi

Eu am luat de la Chisinau autobusul direct Chisinau-Sevastopol (trece prin Transnistria, Odessa si Simferopol). Din Bucuresti cred cea mai convenabila, nu si cea mai scurta cale este Bucuresti-Kiev cu trenul si Kiev-Simferopol tot cu trenul sau cursa interna de avion sau autobus.

Viza
Romanii nu au nevoie de viza.