Pages

Wednesday 30 June 2010

Poveste racoritoare

-          Ce fac un geodez, o arhitecta, un alpinist utilitar si o profesoara de matematica noaptea in pădure?
-          Un traseu de munte interzis iarna.

Pe A. si pe R. i-am cunoscut in urma cu 3 ani la cursul de parasutism. De atunci am mai vorbit de cateva ori pe net. Vineri seara, A. mă întreabă daca nu vreau sa merg la munte. Vai, cum sa nu, sigur ca vreau sunt captiva in casa de câteva luni, diploma, apoi un releveu. Avem tren a doua zi dimineata, mergem cu cortul si saci de iarna, asta e planul. Imi fac provizii de la magazinul din cartier si sunt gata sa plec, nu ma uit nici la vreme, nici la zapada. Am auzit ca se incalzeste si e risc de avalanse. Ma umbreste o stare de nesiguranta pentru o clipa pentru ca merg cu oameni pe care nu-i cunosc si nu stiu la ce sa ma astept dar imi trece imediat, imi doresc prea mult sa plec ca sa ma impiedice asta, pana la urma nu poate fi asa rau.
[16.03.10]
La 7 sunt la gara si ne îmbarcam in trenul aglomerat cu schiori si snowboarderi.
La 10 suntem in Sinaia, luam telecabina pana la cota 1400. De acolo ne strecuram cu atentie printre schiori si mergem spre Valea cu Dor. Ne oprim la cabana pentru o supa calda si un ceai.
De aici începe aventura, daca pana acum am mers pe partie, de aici nu se mai vede nici un drum, înaintam anevoios dar suntem in forta. Urcam si coboram, ne afundam in zapada, avem si noroc de unele portiuni inghetate si nu intram in zapada. Ajungem in padure pe inserate cu speranta ca ar fi zapada mai mica, de unde, in padure ne afundam si pana la brau in zapada, cantam ca sa dezmortim atmosfera. R. zice: „Ce bine ca zapada-i mica, daca vine ursul avem unde sa fugim.” Pe mine ma amuza copios remarca lui dar nu simt frica. M. a recunoscut ca i-a fost cam frica prin pădure, mai ales când am rătăcit drumul si nu găseam nici un marcaj.
Soarele ne-a parasit inca inainte de a intra in padure, la iesire cerul ni s-a dezvaluit uimitor de senin si linistit. Am ajuns la lacul Bolboci, luna e noua, deci nu se vede deloc, iar cerul e plin de stele luminoase. De aici se vede barajul luminat peste lac, facem o pauza, ne imbatam cu cerul instelat, eu ma arunc in zapada si zac privind spre fara vreun gand privind spre cer. Pe fundal R. ne invata lectia de astronomie, cum sa gasesti nordul dupa stele, eu insa nu pot procesa date astrologice si geometrice langa minunatia de cer. In curand pornim cu voie buna pe malul lacului.
Cred ca aceasta portiune de drum cand crezi ca esti aproape de tinta dar inaintezi atat de greu a fost cea mai grea pentru noi toti. Zapada era foarte mare, pe alocuri erau mici crevase acoperite cu zapada si ne aluneca piciorul printre ele, nervi incordati la maxim. A. propune sa traversam lacul, si eu sunt tentata dar nu zic nimic, R. si M. sunt împotriva, deci continuam încetisor pe mal, hotăram sa traversam numai o limba de apa, observam ca gheata e topita imediat sub zapada. Ajungem la un canal care intra in lac, trebuie sa-l trecem si pe acesta, nu merge decat prin capatul lui, bustenii aruncati peste el nu ne insufla incredere. Dupa traversarea canalului mergem pe drum, suntem epuizati, drumul e acoperit cu zapada inalta dar macar e constanta grosimea si suntem mai relaxati ca nu mai alunecam. Ajungem la baraj, il traversam si iata cabana Bolboci! Perpendicular pe directia noastra e un drum curatat cu plugul, nu imi vine sa cred ca nu trebuie sa imi mai ridic picioarele ca sa inaintez, bem un ceai cald si ne culcam la cabana, ideea cu cortul cade, Maia e un pic racita si suntem epuizati. E ora 21, am facut un drum de 3 ore vara, in 7 ore iarna.
[17.03.10]
Dimineata ne trezim pe la 10, ne mobilizam si plecam pe la 12, mergem spre Pestera si de acolo spre Piatra Arsa, unde vom hotăra ce traseu de coborâre facem.
Pana la Pestera mergem de drum desfundat, M. nu se simte bine si inaintam foarte incet, oprim o masina si o trimitem in fata. La ora 16 suntem la Hotel Pestera si pornim pe traseu, vine si un catel negru cu noi, tot el ne-a latrat mai devreme, ne urmeaza devotat pana la cabana Piatra Arsa.
Traseul incepe prin padure, zapada foarte mare, noi optimisti, in caz ca nu ajungem zicem ca punem cortul. Pierdem marcajul, il gasim apoi si trebuie sa urcam prin zapada mare, o vale abrupta, ne ajutam cu betele M. si cu lopatica lui R., renuntam sa mai intindem coarda. Mai urcam un pic si dam de urme pe traseu, a coborat cineva probabil acum cateva zile, urmele sunt acoperite un pic de zapada si sunt vizibile mai putin in poiene unde vantul a batut zapada si le-a acoperit. In fata noastra e o padure in care zice R. ca cei instabili psihic se sinucid, in urmatorul moment se aude un scartait macabru de bustean suflat de vant. Ne amuzam. Zapada e iar foarte inalta, adoptam mersul in patru labe pentru un sector de traseu. Gasim din nou cararea marcata. Apoi, e un deal si inca un deal, dupa care se vede alt deal… Merg in fata acum, si sunt prima care vad cabana, iese un chiot de bucurie dar pana la cabana mai e mult, se vede doar lumina calda si cabana prea dichisita pentru o cabana de munte, M. pune verdictul 100 lei /camera si nu prea vrem sa stam aici. O luam prin zapada, ba in 2 picioare, ba in 4, se intuneca de-a binelea pana ajungem la cabana. Catelul dispare in zona cabanei si noi intram la un ceai cald, mancam, intrebam de camera, e 100 lei pe camera de 2 persoane, putem negocia sa luam doar o camera. Eu nu vreau sa stau, nici R., M. e in dubiu, A. vrea sa ramana neaparat, geaca lui nu e de munte si face condens si il doare spatele de la rucsacul neechilibrat cu o zi inainte. Discutam cu cabanierul, Jepii Mari nu ne sunt recomandati, a incercat sa-i faca un alpinist acum o saptamana si s-a intors, ramane varianta cu varful Furnica, cabana Miorita si apoi partia de schi adica acelasi traseu de inceput numai ca fara schiori. M. vorbeste la telefon cu o prietena, ii zice ca abia acum intelege de ce s-a intors Napoleon din Rusia. Ne incalzim bine, nu prea mai conteaza cat stam pentru ca oricum e noapte, vrem sa ajungem la trenul de 4.32 in Sinaia.
Pornim spre Furnica, drumul e marcat bine, panta lina, mai sunt urmele cuiva dar sunt portiuni in care înotam din nou prin zapada. Cerul e de o splendoare magica, stelele sus, se vede Sinaia in dreapta, Busteni in stanga, la orizont un nor cenusiu care da magnitudine peisajului.
De la Furnica nu facem decat sa coboram asa ca se relaxeaza atmosfera, se vede partia, drumul e doar la vale. Pe mine ma roade limba bocancului tot mai rau si o simt mai ales la coborare. Dupa o bucata de drum, schiopatez, asa ca folosesc punga pe partie ca sa inaintez mai repede dar nu am noroc decat de portiuni mici unde chiar alunec bine la vale. Pana la cabina de la 1400 timpul trece repede si vesel. De la cota 1400 intram pe drum, R. zice ca ar fi vreo 7 curbe si suntem in Sinaia, suntem obositi, nimeni nu scoate o vorba. Drumul pare sa nu se mai sfarseasca, cred ca au fost vreo 12 curbe. Intram in Sinaia si drumul e mai prietenos. Ajungem mai devreme in gara si mai asteptam o ora, in tren ne-am impartit si am dormit pe banchete pana dimineata la Bucuresti.
Asta e aventura celor 4 calatori de week-end la munte. Am avut noroc de vreme buna toata tura asta, a fost soare si senin, fara vant puternic sau geruri aspre.
               



        










2 comments:

  1. Chiar ca e racoritoare povestea! Mi-e dor de munte si zapada.

    ReplyDelete
  2. Nici la Balea lac nu mai e zapada... Dar putem fugi in Alpi. :)

    ReplyDelete